Lista lui Victor Piţurcă pentru Euro 2016. Ce jucători monitorizează selecţionerul şi ce şanse au aceştia să debuteze în preliminariile Campionatului European.
Imediat după
tragerea la sorţi pentru preliminariile lui Euro 2016, Victor Piţurcă a
mărturisit că îşi doreşte ca până la startul campaniei să apară cel puţin şapte
nume noi în lotul tricolorilor. ProSport prezintă lista scurtă a jucătorilor
monitorizaţi în acest moment de selecţioner şi care sunt fotbaliştii pe care
aceştia ar putea să îi înlocuiască în viitorul apropiat.
"Până
la toamnă, atunci când încep preliminariile, se vor schimba multe. Şi sper să
se schimbe lucrurile şi în ceea ce priveşte echipa noastră, pentru că situaţia
nu e tocmai roz în momentul de faţă. 80% dintre stranieri nu evoluează constant
la echipele de club, iar până în toamnă ar trebui să mai apară şapte-opt
jucători care să facă pasul spre echipa mare", declara Victor Piţurcă la
puţine momente după terminarea ceremoniei din Centrul de Conferinţe Acropolis,
din Nisa. Semnele unui nou val la echipa naţională au fost date de selecţioner
şi înainte de tragerea la sorţi pentru Euro 2016. Poate cel mai important a
fost reprezentat de neconvocarea lui Dorin Goian (33 de ani), unul dintre
veteranii naţionalei, pentru amicalul cu Argentina. În locul fundaşului care a
participat cu naţionala la Euro 2008 ar putea să apară stelistul Florin Gardoş,
cel care ar urma să facă pereche cu Vlad Chiricheş, fostul său coleg din
Ghencea. ProSport prezintă jucătorii pe care îi monitorizează staff-ul
naţionalei în acest moment şi care ar putea să apară în lotul tricolorilor în
preliminariile viitoare.
PAUL
ANTON | mijlocaş central | 22 de ani
Paul Anton
este unul dintre cei mai interesanţi tineri jucători din Liga I, el fiind
monitorizat de mai multe echipe din campionatele puternice ale Europei. În
această iarnă, deşi s-a vorbit despre o trecere a sa la Steaua, o ofertă
concretă a venit din partea ruşilor de la Tom Tomsk. Suma vehiculată în cazul
transferului fiind în jurul a două milioane de euro. Anton este de mai mult
timp şi în vederile selecţionerului şi a fost la un pas să prindă o convocare
la o acţiune oficială a tricolorilor. Victor Piţurcă a intenţionat să-l cheme
pe mijlocaşul gorjenilor pentru "dubla" cu Andorra şi Estonia, cea
care a încheiat preliminariile CM 2014, dar pe ultima sută de metri a fost ales
Ovidiu Hoban, un jucător mult mai experimentat. Oamenii din staff-ul naţionalei
îl urmăresc constant pe Anton la meciurile din campionat şi nu este exclus ca
el să fie convocat pentru amicalul cu Argentina, de pe 5 martie.
Petre
Grigoraş, antrenorul în mandatul căruia Anton a ajuns la Pandurii, îi face o scurtă
caracterizare mijlocaşului de 22 de ani: "La un moment dat am zis că el ar
putea fi un înlocuitor ideal pentru Bourceanu, pentru că se aseamănă ca stil.
El, Bourceanu şi Pintilii sunt asemănători ca şi calităţi. Are forţă, intuiţie,
o tehnică bună, agresivitate... Este un mijlocaş foarte bun şi, din ce am
auzit, este şi un băiat cu un caracter foarte frumos. Din păcate, nu am apucat
să lucrez cu el, pentru că, la două zile după ce el a venit la Pandurii, eu am
plecat. Dar am ţinut legătura şi m-aş bucura enorm ca el să reuşească".
1,9 milioane
de euro este cota de piaţă a lui Paul Anton, conform site-ul transfermarkt.de
STELIANO
FILIP | fundaş stânga | 19 ani
Internaţional
de tineret, Steliano Filip poate face în acest an pasul spre echipa mare a României,
el fiind monitorizat intens în ultima vreme de oamenii din staff-ul naţionalei.
În ultima lună, Victor Piţurcă i-a trimis pe secunzii săi inclusiv la
antrenamentele lui Dinamo pentru a-l urmări pe Filip, cel care în prima etapă
din retur a reuşit să-i ia faţa lui Constantin Grecu în lupta pentru un loc de
titular în banda stângă a apărării "câinilor". Postul de fundaş
stânga este unul cu probleme la naţională. Răzvan Raţ, titularul obişnuit, va
împlini 33 de ani peste trei luni şi nu mai poate fi considerat o soluţie şi
pentru o altă campanie în afară de cea a Europeanul din Franţa, în timp ce
Iasmin Latovlevici, cealaltă variantă încercată de Piţurcă, nu pare să fie
capabil să repete la naţională evoluţiile de la echipa de club. În plus, Ştefan
Radu, fundaşul lui Lazio, şi-a anunţat anul trecut retragerea de la naţională.
800 de mii
de euro este cota de piaţă a dinamovistului Steliano Filip, conform
transfermarkt.de
GEORGE
ŢUCUDEAN | 22 de ani | atacant
În ultimele
preliminarii, naţionala a arătat că este dependentă de Ciprian Marica, singurul
atacant veritabil pe care Victor Piţurcă l-a avut la dispoziţie. Lipsa
variantelor pentru acest post a dus la o situaţie rar întâlnită la o echipă
naţională respectabilă: în meciul cu Ungaria, de la Bucureşti (3-0), Marica a
fost introdus în "11"-le de start chiar dacă nu avea echipă şi în
ultimele luni se antrenase fie cu Dinamo, fie cu preparatorul fizic al
tricolorilor. În acest moment, un posibil contracandidat pentru Marica poate
veni tocmai de la Dinamo, Victor Piţurcă urmărindu-l în ultima perioada intens
pe George Ţucudean. "Un vârf cu asemenea calităţi ar trebui să fie la
naţională, e păcat să se piardă. Are forţă, o tehnică bună... E genul de
jucător care nouă ne lipseşte", îl descriu federalii pe atacantul de 22 de
ani împrumutat de la Standard Liege până în vară. În cazul în care va confirma
în acest campionat, Ţucudean are şanse să se regăsească în lotul naţionalei
mari.
1,2 milioane
de euro este cota de piaţă a atacantului pe care Standard Liege l-a împrumutat
la Dinamo până la finalul sezonului
5 goluri a
marcat George Ţucudean în 12 meciuri jucate pentru Dinamo în acest sezon din
Liga I
FLORIN
GARDOŞ | 25 de ani | fundaş central
Fundaşul
stelist este o prezenţă mai veche în lotul tricolorilor, însă campania pentru
Euro 2016 i-ar putea aduce un loc stabil în "11"-le de start al
României. Florin Gardoş a pierdut la un moment dat contactul cu echipa, dar
transferul lui Vlad Chiricheş la Tottenham i-a făcut loc în echipa de start a
Stelei şi, după o serie de prestaţii fără greşeală, apărătorul a fost convocat
şi la echipa naţională. Deşi nu au jucat foarte mult împreună la Steaua, Gardoş
şi Chiricheş ar putea forma în campania
pentru Europeanul din Franţa cuplul de fundaşi centrali al echipei naţionale.
Piţurcă a dat deja un prim semn în acest sens prin neconvocarea lui Dorin Goian
(33 de ani) pentru amicalul cu Argentina. Fundaşul lui Asteras Tripolis pare
conştient că şansele lui de a mai prinde naţionala au scăzut semnificativ:
"Nu ştiu dacă voi mai fi luat în calcul pentru aceste preliminarii şi
poate că e mai bine aşa. Domnul Piţurcă ştie ce trebuie să facă şi cum să
întinerească lotul. Cu sau fără mine, sper ca naţionala să reuşească să se califice
la turneul final".
Florin
Gardoş este unul dintre jucătorii descoperiţi de Victor Piţurcă, actualul
selecţioner fiind cel care, în 2010, l-a adus pe acesta la Steaua. Înainte să
ajungă în Ghencea, fundaşul juca pentru Concordia Chiajna.
10 selecţii
are Florin Gardoş la echipa naţională, ultimul său meci sub tricolor fiind
turul cu Grecia (1-3) din barajul pentru CM 2014
2,2 milioane
de euro este cota de piaţă a lui Florin Gardoş, conform site-ului
transfermarkt.de
NICOLAE
STANCIU | 20 de ani | mijlocaş ofensiv
Liderul
generaţiei sale, Stanciu reuşeşte la doar 20 de ani să se impună în
"11"-le de start al campioanei Steaua. Acest lucru nu trece
neobservat la echipa naţională, iar preliminariile Euro 2016 ar putea să îi
aducă mijlocaşului ofensiv primele meciuri oficiale sub tricolor. În această
ediţie a Ligii I, Stanciu a ratat o singură partidă a campioanei, iar în Liga
Campionilor a fost titular în cinci din cele şase meciuri din grupă.
În iarna lui
2013, Victor Piţurcă l-a convocat pe Stanciu la naţionala mare într-un
cantonament desfăşurat în Spania, acolo unde tricolorii au disputat două
amicale, cu Polonia şi cu Australia. Mai mult, selecţionerul a fost cel care
i-a propus patronului Stelei să îl aducă pe Stanciu în Ghencea.
Ilie
Dumitrescu, fostul mare jucător al Stelei, îl lăuda la începutul anului 2014 pe
Stanciu, despre care spunea că trebuie să fie titular incontestabil în Ghencea:
"El este singurul jucător din lot, alături de Pintilii, capabil să facă
ambele faze. Trebuie să joace meci de meci". Şi Lucian Sânmărtean,
fotbalist care a evoluat alături de Stanciu şi la FC Vaslui, evidenţiază
calităţile tânărului mijlocaş şi identifică postul pe care acesta poate da cel
mai bun randament. Nicolae Stanciu poate evolua atât în benzi, cât şi în
spatele vârfului: "Mie mi-a plăcut cel mai mult atunci când juca în
spatele atacantului. Se descurcă foarte bine pe spaţii mici şi este un excelent
pasator"
1,8 milioane
de euro este cota de piaţă a lui Nicolae Stanciu, conform transfermarkt.de
DORIN
ROTARIU | mijlocaş stânga | 18 ani
Jucătorul
monitorizat de Manchester United este marea surpriză a acestui campionat.
Treptat, puştiul de 18 ani s-a impus în prima echipă a lui Dinamo şi în
viitorul apropiat poate face pasul către echipa naţională de seniori. În acest
moment, este considerat o soluţie de viitor, dar acest an îi poate aduce
tânărului mijlocaş prima selecţie sub tricolor, fie ea şi într-un meci amical.
Dincolo de calităţile tehnice, un alt plus al lui Rotariu este dat de
polivalenţa sa. Exemplul cel mai elocvent în acest sens este chiar meciul cu
Viitorul Constanţa, primul din acest retur. Deşi postul său de bază este cel de
mijlocaş stânga, Dorin Rotariu a evoluat şi în banda dreaptă, şi vârf de atac
în partida cu Viitorul.
900 de mii
este cota de piaţă a lui Dorin Rotariu, conform site-ului transfermarkt.de
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu